joi, 9 mai 2013
joi, 28 martie 2013
calendarul inscrierii in invatamantul primar 2013-2014
1
CALENDARUL ÎNSCRIERII
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
pentru anul școlar 2013-2014
Pregătirea înscrierii în învățământul primar
28 martie 2013
Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.
28 martie 2013
Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, solicitată de părinți, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
Afișarea unităților/ instituțiilor în care se realizează evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinți, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014,
28 martie 2013
Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinților, avizate, din punct de vedere al legalității, de către consilierul juridic și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ.
Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare.
30 martie - 7 aprilie 2013
Organizarea, în fiecare unitate de învățământ în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate.
01 – 12 aprilie 2013
Organizarea, în unitățile de învățământ preșcolar, a întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2013 – 2014, în învățământul primar.
02 – 19 aprilie 2013
Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin prevede această evaluare.
02 – 19 aprilie 2013
Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea.
19 aprilie 2013
Transmiterea, de către Centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de resurse și asistență educațională, a procesului-verbal în care este înscris rezultatul
dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București, comisiei județene/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar (comisia județeană/a municipiului București).
Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în clasa pregătitoare
01 aprilie 2013
Afișarea, la sediul unității de învățământ și al inspectoratului școlar și pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învățământul primar.
02 – 22 aprilie 2013
Completarea, de către părinți, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-20,00 (luni-vineri), respectiv 8,00-13,00 (sâmbăta).
Depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala specială.
Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
23 aprilie 2013
Procesarea, de către comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (comisia națională), a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
24 - 26 aprilie 2013
Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți, a cererilor părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea, de către consiliul de administrație al unității de învățământ, a listei candidaților admiși în această fază.
Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.
29 aprilie 2013
Procesarea, de către comisia națională, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși, din lipsă de locuri și care au exprimat opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție în această fază.
29 aprilie 2013
Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.
A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare07 mai 2013
Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar.
Informarea Ministerului Educației Naționale, de către Comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.
08 – 17 mai 2013
Depunerea cererii-tip de înscriere, la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
20 – 23 mai 2013
Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
Completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă.
24 mai 2013
Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
27 – 31 mai 2013
Centralizarea și soluționarea, de către inspectoratul școlar, a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
Soluționarea, de către inspectoratul școlar, a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Calendarul înscrierii în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I
02 – 22 aprilie 2013
Depunerea solicitărilor de înscriere, de către părinții care solicită înscrierea copilului la școala de circumscripție, la sediul unității de învățământ respective.
23 – 29 aprilie 2013
Soluționarea, de către unitățile de învățământ și, după caz, cu acordul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru suplimentarea numărului de locuri/clase, a cererilor de înscriere depuse de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala de circumscripție, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
08 – 17 mai 2013
Depunerea solicitărilor de înscriere, de către părinții care solicită înscrierea în altă școală decât școala de circumscripție, la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea.
20 – 23 mai 2013
Soluționarea, de către unitățile de învățământ, respectiv comisiile județene/a municipiului București, a cererilor de înscriere depuse de părinții care solicită înscrierea în altă școală decât școala de circumscripție, prin aplicarea prevederilor Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin și a procedurii specifice elaborate de către comisiile județene/a municipiului București.
24 mai 2013
Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa I.
metodologie inscriere invatamant primar 2013-2014
METODOLOGIE DE ÎNSCRIERE A COPIILOR
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
pentru anul școlar 2013-2014
Cap. I Dispoziții
generale
Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii
educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
învățământul primar cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV.
Art. 2. - (1) Conform legii, învățământul primar
este învățământ obligatoriu.
(2) Numărul de
locuri care se alocă, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare, în
învățământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au
împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurând astfel fiecărui
copil un loc.
(3) Inspectoratele
școlare vor soluționa orice situație legată de înscrierea la clasa pregătitoare
în interesul educațional al elevului și în limitele legii.
Art. 3. - (1) Înscrierea copiilor în învățământul
primar, pentru anul școlar 2013-2014, se face în conformitate cu prevederile
prezentei metodologii.
(2) În sensul
prezentei metodologii, prin părinți se înțelege inclusiv tutori legal
instituiți sau susținători legali.
(3) În sensul
prezentei metodologii, prin domiciliu se înțelege inclusiv reședință.
Art. 4. - (1) În conformitate cu prevederile
Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ
preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr.
4.925/2005, cu modificările și completările ulterioare, fiecare locuință este
arondată unei unități de învățământ aflată în proximitatea sa, numită în
continuare „școala de circumscripție”. Totalitatea străzilor arondate unității
de învățământ formează circumscripția școlară a unității de învățământ respective.
(2) În vederea
înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au vârsta
corespunzătoare, inspectoratele școlare județene (ISJ) și Inspectoratul Școlar
al Municipiului București (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor
unităților de învățământ referitoare la numărul de clase pregătitoare rezultate
în urma recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripție
școlară, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale.
(3) Numărul de clase
pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de ISJ/ISMB fiecărei
unități de învățământ ține cont de capacitatea de cuprindere a acesteia,
determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod
corespunzător, procesul de învățământ la clasa pregătitoare, dar și la
celelalte clase ale școlii, și de obligativitatea cuprinderii în școală a
tuturor copiilor din circumscripția școlară. La alocarea numărului de clase
pregătitoare se ține cont de
numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul
primar, de arondarea străzilor la unitățile de învățământ sau de cea mai bună
oportunitate educațională identificată.
(4) În situația în
care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa
pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul
școlar anterior, precum și în alte situații justificate, ISJ și ISMB pot decide
reconfigurarea circumscripțiilor școlare astfel încât să asigure optimizarea
procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare.
(5) Circumscripțiile
școlare, planul de școlarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare
alocate, sunt afișate la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul
acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar, conform
Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014,
prevăzut în anexa nr. 1 la ordin (calendarul înscrierii), pentru informarea
părinților și a publicului interesat.
(6) Pentru
informarea părinților și a publicului interesat și pentru a permite părinților
luarea unor decizii în cunoștință de cauză privitoare la opțiunea pentru o
unitate de învățământ sau alta, fiecare unitate de învățământ va pune la
dispoziție și informații referitoare la locul de desfășurare a activității
corespunzătoare clasei pregătitoare (în spațiul școlii sau al unei grădinițe),
la posibilitatea organizării programului Școala după școală, la organizarea și
dotarea spațiului școlar etc.
Cap. II Condiții de
înscriere în învățământul primar
Art. 5. - (1) Părinții, ai căror copii împlinesc
vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, au obligația de a
înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu
prevederile legii și ale prezentei metodologii.
(2) Prin excepție de
la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2013-2014, părinții, ai căror
copii nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și
împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, pot înscrie,
la cerere, copiii în învățământul primar, în clasa I, în conformitate cu
prevederile prezentei metodologii.
(3) Inspectoratele
școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent
informarea și consilierea părinților referitor la prevederile legii și ale
prezentei metodologii în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul
primar. Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinților au
obligația de a cunoaște aceste prevederi, precum și opțiunile pe care le au
părinții privind alegerea nivelului de clasă sau a unității de învățământ în
care își pot înscrie copiii și trebuie să poată oferi detalii referitoare la
conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare,
la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc. Consilierea se
face având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Art. 6. - (1) Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în
perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv, pot să-și înscrie copiii în
învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică
este corespunzătoare.
(2) Înscrierea copiilor
menționați la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a
părinților, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de
specialiști, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei
pregătitoare.
(3) Părinții
copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie
2013 inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor lor în clasa
pregătitoare în anul școlar 2013-2014 sau ai celor pentru care evaluarea
menționată la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura
parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la
grădiniță, în grupa mare.
(4) În cazul în care
există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc
6 ani după data de 31 decembrie 2013, inspectoratele școlare/unitățile de
învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul
educațional al elevului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi
soluționată decât în situația în care evaluarea dezvoltării psihosomatice
atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
In cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu
poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi
înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu
poate fi contestat.
Art. 7. - (1) Evaluarea dezvoltării psihosomatice
a copiilor, menționată la art. 6 alin. (2), se efectuează sub coordonarea
Centrului județean/al municipiului București de resurse și asistență
educațională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de calendarul înscrierii.
(2) În evaluarea
dezvoltării psihosomatice a copiilor va fi implicat personalul de specialitate
al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituții/unități, precum
și medici școlari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
(3) Comisia
județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul
primar, numită în continuare comisia județeană/a municipiului București, poate
decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor atât la
sediul CJRAE/CMBRAE, cât și în diferite zone ale județului/municipiului
București, cu prioritate în grădinițe, pentru a facilita accesul părinților și
al copiilor la această evaluare.
(4) Părinții
copiilor menționați la art. 6 alin. (1) și (4) vor depune la CJRAE/CMBRAE o
cerere tip în care solicită evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului. În
situația în care comisia județeană/a municipiului București decide organizarea
evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor și în alte zone ale
județului/municipiului București, conform alin. (3), depunerea cererilor se
poate face și la sediul unităților/instituțiilor în care se va realiza
evaluarea.
(5) Perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării
psihosomatice, precum și adresele unităților/instituțiilor la care se
desfășoară evaluarea sunt stabilite de comisia județeană/a municipiului
București și sunt afișate la toate unitățile de învățământ și pe site-ul
ISJ/ISMB. Activitatea de evaluare a dezvoltării psihosomatice va fi planificată
în intervalul orar 10.00-18.00, astfel încât programul de desfășurare să
sprijine accesul părinților la serviciile de evaluare.
(6) La încheierea
evaluării dezvoltării psihosomatice a fiecărui copil, rezultatul evaluării este
comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul
evaluării nu poate fi contestat.
(7) Rezultatul
evaluărilor dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București
este înscris într-un proces-verbal, semnat de specialiștii care au efectuat
evaluarea. CJRAE/CMBRAE transmite procesul-verbal comisiei județene/a
municipiului București, care asigură păstrarea sa la dosarul comisiei.
Art. 8. - În clasa pregătitoare din învățământul
special sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale, care împlinesc
vârsta de 8 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a
părinților, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copii cu vârste cuprinse
între 6 și 8 ani la data începerii anului școlar.
Cap. III Alegerea
unității de învățământ la care va fi înscris copilul
Art. 9. - (1) Toți copiii ai căror părinți
solicită înscrierea în clasa pregătitoare, la școala de circumscripție, vor fi
înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată.
(2) Pe locurile
libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează, copiii care provin din alte
circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu
solicitările părinților și cu prevederile prezentei metodologii.
(3) În sensul
prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este
stabilit ca diferența dintre numărul de locuri alocate pentru clasa
pregătitoare și numărul de copii din circumscripție care trebuie înscriși la
acel nivel de clasă. De exemplu, dacă în circumscripția școlară a unei unități
de învățământ există 40 de copii care trebuie înscriși la clasa pregătitoare,
iar școala a primit prin planul de școlarizare 50 de locuri la clasa
pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50-40).
Art. 10. - (1) În situația în care, într-o unitate
de învățământ, numărul cererilor de înscriere de la părinți al căror domiciliu
se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri
libere definit conform art. 9, vor fi aplicate criterii de departajare,
generale și specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei
metodologii.
(2) Criteriile
generale de departajare, care se aplică în situația prevăzută la alin. (1),
sunt următoarele:
a) existența unui
certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de
ambii părinți. Situația copilului care provine de la o/un casă de copii/centru
de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de
ambii părinți;
c) existența unui
document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui
frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ
respectivă.
(3) În cazul în care
numărul cererilor de înscriere de la părinți din afara circumscripției școlare
este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în
ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate
de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei
dintre criteriile menționate la alin. (2), apoi copiii care îndeplinesc două
dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre
criteriile menționate la alin. (2). La stabilirea numărului maxim de criterii
generale de departajare pe care le poate îndeplini un copil s-a ținut seama de
faptul că un copil poate îndeplini cel mult trei criterii generale, întrucât
criteriul menționat la alin.(2), lit.b) nu poate fi îndeplinit simultan cu
criteriul menționat la alin.(2), lit.c).
(4) În caz de
egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de
criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea
menționată la alin. (2).
(5) Criteriile
specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se
aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale
menționate la alin. (2). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de
învățământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le
depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.
(6) Prin excepție de
la prevederile alin. (5), referitoare la ordinea de aplicare a criteriilor
generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare, în cazul în care
unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale au
stabilit printre criteriile specifice de departajare criteriul de cunoaștere a
limbii de predare, acesta poate fi aplicat înaintea criteriilor generale de
departajare.
(7) Criteriile
specifice de departajare menționate la alin. (5) nu pot fi discriminatorii, în
conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu
modificările și completările ulterioare și trebuie să țină cont de faptul că
toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția
socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, confesiune.
(8) Criteriile
specifice menționate la alin. (5) nu pot include existența unor liste de
preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte
proceduri care nu respectă spiritul și litera prezentei metodologii.
(9) În cazul în care
la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil
din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă va fi
admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.
Art. 11. - (1) Criteriile specifice de departajare menționate la art.
10 alin. (5) sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a
partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinților.
(2) Criteriile
specifice de departajare menționate la art.10 alin. (5) sunt aprobate de
consiliul de administrație al unității de învățământ, după acordarea avizului
de legalitate de către consilierul juridic.
(3) Criteriile
specifice de departajare aprobate se anunță public, la data menționată în
calendarul înscrierii, prin afișare la sediul unității de învățământ.
(4) După această
dată, modificarea criteriilor specifice de departajare ori adăugarea altor
criterii sunt interzise.
Cap. IV Informarea
publicului privind procedura de înscriere
Art. 12. - (1) Comisiile județene/a municipiului
București asigură instituirea și funcționarea unui telverde, la care părinții
și alte persoane interesate pot obține, gratuit, informații referitoare la
înscrierea copiilor în învățământul primar.
(2) Numărul telverde
menționat la alin. (1) este 0 800 816 xyz, unde xyz este indicativul județului.
De exemplu, pentru Arad indicativul este 257, pentru Brăila indicativul este
239, pentru București indicativul este 021.
(3) Comisiile
județene și a municipiului București au obligația să asigure afișarea tuturor
informațiilor referitoare la înscrierea în învățământul primar, inclusiv
circumscripțiile școlare și planul de școlarizare, la fiecare unitate de
învățământ din județ, precum și pe site-ul ISJ/ISMB.
(4) Toate unitățile
de învățământ în care se va desfășura activitatea clasei pregătitoare în anul
școlar 2013-2014, vor organiza o „Zi a porților deschise”, în perioada
prevăzută de calendarul înscrierii, zi în care părinții, copiii și alte
persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor
pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ
implicat în această activitate. Pentru a facilita comunicarea dintre părinți și
personalul didactic și informarea familiilor privind oferta educațională, la
această activitate vor participa directorul/directorul adjunct al unității de
învățământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare, reprezentanți ai
părinților elevilor care frecventează clasa pregătitoare în anul școlar 2012 –
2013, precum și alte persoane desemnate de conducerea unității de învățământ.
(5) Inspectoratele
școlare județene și al Municipiului București vor posta pe site-ul instituției,
pe prima pagină, la rubrica „Înscrierea în învățământul primar 2013” următoarele
date:
a) informații cu
privire la circumscripțiile școlare, pentru fiecare unitate de învățământ:
denumirea și adresa unității de învățământ, străzile/adresele arondate
unității de învățământ, numărul de clase pregătitoare
alocate, adresa site-ului unității de învățământ (pentru unitățile care au
site), în format standard;
b) informații cu
privire la telverde instituit la nivelul inspectoratului școlar: numărul de
telefon telverde, data de la care acesta va fi funcțional, programul de
funcționare etc.;
c) metodologia de
înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2013-2014 și
calendarul înscrierii.
(6)
Comisiile/Comisia județene/a municipiului București coordonează organizarea
ședințelor de informare și consiliere a părinților copiilor înscriși la
grădiniță și care urmează să înceapă învățământul primar în anul școlar 2013
-2014.
(7) Toate unitățile
de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de
înscriere a copiilor în învățământul primar. Părinții se pot adresa celei mai
apropiate unități de învățământ, care îi va îndruma în privința pașilor pe care
trebuie să îi parcurgă, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(8) Fiecare unitate
de învățământ va încărca pe site-ul propriu, pe lângă denumirea și adresa
unității de învățământ, străzile/adresele arondate unității de învățământ,
numărul de clase pregătitoare alocate, și alte informații care să permită
părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare, din cadrul
unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în
cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala,
posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale
spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare. Pentru
asigurarea protecției datelor personale, în fotografiile care vor fi postate pe
site nu trebuie să apară persoane (copii sau cadre didactice).
(9) În situația în
care unitățile de învățământ nu au site propriu, informațiile menționate la
alin. (8) vor fi încărcate pe site-ul inspectoratului școlar.
(10) Comisiile
județene și a municipiului București iau toate măsurile pentru comunicarea
informațiilor legate de înscrierea în învățământul primar, inclusiv
posibilitatea de informare la telverde și numărul acestuia, către mijloacele de
comunicare în masă.
Cap. V Procedura de
înscriere în clasa pregătitoare
Art. 13. - (1) Cererea-tip de înscriere în clasa
pregătitoare se poate completa online sau la secretariatul unității de
învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului.
(2) Completarea
cererii-tip de înscriere se face, în perioada prevăzută de calendarul
înscrierii, prin introducerea în aplicația informatică a datelor furnizate de
părinte.
(3) Validarea
cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ
la care părintele dorește înscrierea, în prezența părintelui și a cel puțin
unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către
unitatea de învățământ, zilnic, în intervalul orar 8.00-20.00
(luni-vineri), respectiv 8.00-13.00 (sâmbăta).
(4) Validarea
cererii-tip de înscriere constă în compararea datelor introduse în aplicația
informatică cu documentele depuse de către părinte, tipărirea, verificarea și
semnarea de către părinte a fișei tipărite.
(5) În perioada
prevăzută de calendarul înscrierii, conducerile unităților de învățământ vor
asigura prezența unui număr suficient de persoane din comisia de înscriere și
vor stabili programul de lucru al comisiei în ture, atât în program de
dimineață, cât și de după amiază, în intervalul orar 8.00-20.00 (luni-vineri),
respectiv 8.00-13.00 (sâmbăta), pentru a sprijini participarea părinților la
procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.
(6) Conducerile
unităților de învățământ și inspectoratele școlare se vor asigura că programul
de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învățământul primar este
adaptat solicitărilor părinților, permite procesarea tuturor solicitărilor și
asigură fluența procedurilor, evitând aglomerația.
(7) În vederea
asigurării fluenței procedurilor și a evitării aglomerației, unitățile de
învățământ vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonică a
părinților pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere.
Numărul de telefon la care părinții pot apela este afișat la avizierul unității
de învățământ, pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului
școlar.
(8) Unitățile de
învățământ vor informa părinții că ordinea în care se programează telefonic
pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se
prezintă pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu
presupune crearea unei liste de preînscriere și /sau acordarea unei priorități
la înscriere. Informația va fi afișată la secretariatul unității de învățământ,
la avizierul acesteia și pe site-ul școlii, dacă acesta există, și va fi
comunicată direct părinților la momentul programării telefonice sau al
prezentării pentru completarea/validarea cererii-tip de înscriere.
Art. 14. - (1) În situația în care cererea-tip de
înscriere se completează la sediul unității de învățământ la care se dorește
înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicația informatică se face
în prezența părintelui, de către un membru al comisiei de înscriere din școală.
În acest caz, imediat după completarea cererii-tip de înscriere, se realizează
validarea acesteia. Comisiile de înscriere din fiecare unitate de învățământ
vor asigura imprimarea unui număr de cereri-tip de înscriere, care să fie
completate de mână de părinți, în situația în care completarea cererilor-tip de
înscriere nu se poate face direct în aplicația informatică, din motive
obiective, cum ar fi întreruperea alimentării cu energie electrică,
imposibilitatea temporară a conectării la internet etc. În aceste cazuri, comisiile
vor informa părinții care se prezintă pentru înscriere despre situația apărută
și vor solicita acestora să completeze manual cererea-tip de înscriere și să o
semneze. Părinții vor fi informați că, după remedierea situației speciale, vor
fi invitați din nou la unitatea de învățământ pentru a
datele introduse în aplicația informatică, pe baza cererii
scrise depuse anterior, prin semnarea exemplarului de cerere-tip tipărit din
calculator.
(2) Părintele
depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de
învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o fotocopie a
actului de identitate propriu și o fotocopie a certificatului de naștere al
copilului, care vor fi certificate conform cu originalul de către secretariatul
unității de învățământ, pe baza documentelor originale.
(3) În cazul în care
cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta
de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv, alături de
documentele menționate la alin. (2), părintele depune și o copie a documentului
prin care CJRAE/CMBRAE comunică rezultatul pozitiv al evaluării dezvoltării
psihosomatice a copilului.
(4) În cazul în care
solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție,
pe lângă documentele menționate la alin. 2 și, după caz, la alin. 3, părinții
depun și documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare,
stabilite în conformitate cu art. 10.
(5) În cazul în care
solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de
circumscripție, părintele va menționa, prin bifarea acestei opțiuni în
cererea-tip de înscriere, dacă este de acord cu înscrierea copilului la școala
de circumscripție, în situația în care acesta nu va fi admis la școala solicitată,
din lipsă de locuri libere.
Art. 15. - (1) În momentul prezentării la unitatea
de învățământ pentru completarea cererii-tip de înscriere, părinții vor fi
informați că aplicația informatică nu permite înscrierea copilului la mai multe
unități de învățământ.
(2) În cazul în care
aplicația informatică semnalează că pentru copilul respectiv a mai fost depusă
o cerere de înscriere la altă unitate de învățământ, înscrisă în baza de date,
întrucât a fost validată, dosarul de înscriere nu va mai fi acceptat și rămâne
valabilă opțiunea deja asumată pentru altă unitate de învățământ.
(3) În momentul
prezentării la unitatea de învățământ pentru completarea sau validarea
cererii-tip de înscriere, părinții sunt informați cu privire la prevederile
prezentei metodologii, la modalitatea de definire a numărului de locuri libere
și la criteriile de departajare generale și specifice care vor fi utilizate în
cazul în care numărul de opțiuni pentru respectiva unitate de învățământ este
mai mare decât numărul de locuri libere. Unitățile de învățământ pun la
dispoziția părinților aceste informații și prin afișare.
(4) Pentru validarea
cererii-tip de înscriere, un membru al comisiei de înscriere din unitatea de
învățământ tipărește fișa completată în aplicația informatică, în prezența
părintelui.
(5) După tipărire,
cererea-tip de înscriere este verificată și semnată de părinte.
(6) În cazul
existenței unei erori în transcrierea datelor, părinții o semnalează pe loc,
iar membrul comisiei de înscriere din unitatea de învățământ procedează la
corectarea greșelii în baza de date computerizată și
retipărește cererea-tip de înscriere corectată din calculator, în vederea
semnării de către părinte.
Art. 16. - (1) După încheierea perioadei de
completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în
clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:
a) Prima etapă, în
care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de
înscriere și din documentele depuse de părinți, folosind aplicația informatică
și pe baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de
învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii
din alte circumscripții școlare.
b) A doua etapă, în
care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au
participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive.
(2) În situații
excepționale, înainte de desfășurarea primei etape de înscriere, consiliile de
administrație ale inspectoratelor școlare pot ajusta planul de școlarizare
pentru a asigura accesul la educație al tuturor copiilor care trebuie să își
facă debutul școlar în anul 2013-2014.
(3) ISJ/ISMB
informează Direcția generală resurse umane și rețea școlară națională și
Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții din Ministerul
Educației Naționale (MEN) despre aceste situații și despre deciziile luate
pentru soluționarea lor, până la data de 22 aprilie 2013, ora 23.
Cap. VI Prima etapă
de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 17. - (1) În prima etapă, procesarea
cererilor-tip de înscriere se desfășoară la Comisia națională de înscriere a
copiilor în învățământul primar, numită în continuare Comisia națională, cu
ajutorul aplicației informatice, și la nivelul unităților de învățământ, pe
baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de
părinți.
(2) Procesarea
cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele
priorități:
a) în prima fază,
sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat
acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform
solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației
informatice;
b) în a doua fază,
se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de
învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea
sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere
din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice
de departajare, iar listele finale sunt validate de către consiliul de
administrație al unității de învățământ;
c) în a treia fază, sunt admiși la școala de circumscripție
copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ
decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de
locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice,
dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala
de circumscripție în cazul neadmiterii la școala solicitată.
Art. 18. - (1) În prima fază, cu ajutorul
aplicației informatice, toți copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la
școala de circumscripție vor fi înmatriculați conform opțiunii.
(2) După încheierea
primei faze, Comisia națională comunică comisiilor de înscriere din unitățile
de învățământ locurile rămase libere, stabilite în conformitate cu prevederile
art. 9 alin. (3).
Art. 19. - (1) În a doua fază de înscriere, în
conformitate cu calendarul înscrierii și cu programul afișat, la fiecare
unitate de învățământ la care au rămas locuri libere, comisia de înscriere din
unitatea de învățământ analizează cererile-tip de înscriere și documentele
depuse de părinții copiilor care au domiciliul în afara circumscripției
școlare.
(2) În cazul în care
numărul solicitărilor este mai mic sau egal decât numărul locurilor libere,
comisia de înscriere validează înscrierea copiilor respectivi în unitatea de
învățământ, fără nicio restricție.
(3) În cazul în care
numărul solicitărilor este mai mare decât numărul locurilor libere, comisia de
înscriere aplică criteriile de departajare generale și apoi, dacă este necesar,
pe cele specifice, în vederea stabilirii candidaților care vor fi admiși.
Art. 20. - (1) Până la data precizată în
calendarul înscrierii, comisia de înscriere din fiecare unitate de învățământ
la care au rămas locuri libere după prima fază, procesează cererile părinților
copiilor proveniți din alte circumscripții școlare și stabilește lista copiilor
care vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ, în clasa pregătitoare.
Decizia se ia în funcție de numărul de locuri libere, de numărul de cereri și
pe baza criteriilor de departajare.
(2) În conformitate
cu prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și
completările ulterioare, la solicitarea unităților de învățământ,
inspectoratele școlare pot aproba, în situații excepționale, depășirea
efectivelor maxime stabilite de lege pentru clasele pregătitoare la care
numărul solicitărilor de înscriere ale părinților proveniți din alte
circumscripții școlare este mare.
(3) Aplicarea
criteriilor și stabilirea listei copiilor declarați admiși în unitatea de
învățământ respectivă, respectiv a listei cererilor respinse, din lipsă de
locuri, se face în plenul comisiei și se consemnează într-un proces-verbal,
care rămâne la dosarul comisiei.
(4) Rezultatele
analizei și decizia comisiei de înscriere din unitatea de învățământ sunt
transmise comisiei județene/a municipiului București și comisiei naționale până
la data prevăzută de calendar.
Art. 21. - (1) În a treia fază a primei etape de înscriere, cu
ajutorul aplicației informatice, se procesează cererile părinților care inițial
au solicitat înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de
circumscripție, dar nu au fost admiși, din lipsă de locuri și au optat în
cererea-tip de înscriere pentru întoarcerea la școala de circumscripție.
(2) Având în vedere
că locurile copiilor menționați la alin. (1) au fost rezervate la școala de
circumscripție până la această fază, toți copiii din circumscripția școlară ai
căror părinți au optat în cererea-tip de înscriere pentru întoarcerea la școala
de circumscripție, în cazul în care nu au fost admiși la școala solicitată
inițial, vor fi înmatriculați la școala de circumscripție.
Art. 22. - (1) La încheierea primei etape de
înscriere, aplicația informatică stabilește numărul de locuri disponibile de la
fiecare unitate de învățământ.
(2) La încheierea
primei etape de înscriere, se consideră locuri disponibile, pe lângă locurile
rămase neocupate după a doua fază de repartizare, și locurile copiilor din
circumscripția școlară respectivă care au fost înmatriculați la o altă școală,
în faza a doua de înscriere, sau care nu s-au înscris în nicio unitate de
învățământ în această etapă. De exemplu, dacă, la unitatea de învățământ
menționată la art. 9 alin. (3), au rămas neocupate după a doua fază de
repartizare din cadrul primei etape de înscriere 5 din cele 10 locuri libere,
iar din cei 40 de copii din circumscripția școlară care trebuiau înscriși în
clasa pregătitoare, 36 au fost înscriși, 34 la unitatea respectivă și 2 la alte
unități de învățământ, atunci la această unitate de învățământ există în total
11 locuri disponibile pentru a doua etapă de înscriere. Cele 11 locuri se
compun din cele 5 locuri rămase libere, 4 locuri neocupate de copiii din
circumscripție încă nedistribuiți, respectiv din cele 2 locuri lăsate neocupate
de copiii din circumscripție care sunt înscriși la alte unități de învățământ.
Art. 23. - (1) Lista candidaților înmatriculați
după prima etapă se afișează la fiecare unitate de învățământ și pe site-ul
ISJ/ISMB, conform calendarului înscrierii.
(2) Locurile
disponibile de la toate unitățile de învățământ din județ/municipiul București,
stabilite în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2), vor fi afișate la
fiecare unitate de învățământ care școlarizează clasa pregătitoare și pe
site-ul ISJ/ISMB, pentru informarea părinților.
(3) Comisiile
județene/a municipiului București afișează situația completării locurilor la
fiecare unitate de învățământ, numărul de locuri disponibile în sensul art. 22
și numărul copiilor neînscriși după prima etapă.
(4) Informațiile menționate
la alin. (3) se afișează pe site-ul ISJ/ISMB, precum și la fiecare unitate de
învățământ.
Cap. VII A doua
etapă de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 24. - (1) Părinții copiilor, care nu au fost
cuprinși într-o unitate de învățământ în prima etapă de înscriere sau care nu
au participat la aceasta etapă, completează o nouă cerere-tip de înscriere în
doua etapă, pe locurile disponibile.
(2) Cererile-tip de înscriere pot fi completate doar pentru
unitățile de învățământ pentru care există locuri disponibile, afișate conform
prevederilor art. 23. Unitățile de învățământ care nu mai au locuri disponibile
nu pot primi cereri-tip de înscriere în învățământul primar în etapa a doua,
iar opțiunile online pentru aceste unități de învățământ vor fi respinse de
aplicația informatică.
(3) În cererea-tip
de înscriere pentru etapa a doua, părinții vor completa, în ordinea
descrescătoare a preferințelor, maximum trei opțiuni pentru unități de
învățământ la care mai există locuri disponibile.
Art. 25. - (1) Părinții copiilor menționați la
art. 24 depun cererea-tip de înscriere în învățământul primar online sau la
secretariatul școlii aflate pe prima poziție din cele trei opțiuni exprimate
pentru etapa a doua.
(2) Completarea
cererii-tip de înscriere se face, în perioada prevăzută de calendarul
înscrierii pentru etapa a doua, prin introducerea în aplicația informatică a
datelor furnizate de părinte.
(3) Validarea
cererii-tip de înscriere se face la unitatea de învățământ aflată pe prima
poziție din cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, în prezența
părintelui și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, după procedura
menționată în prezenta metodologie.
Art. 26. - (1) După încheierea perioadei de
completare și validare a cererilor-tip de înscriere depuse pentru a doua etapă
de înscriere, unitățile de învățământ analizează și soluționează cererile
părinților, aplicând o procedură specifică elaborată de inspectoratul școlar,
pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita
locurilor disponibile.
(2) Procedura
specifică, menționată la alin. (1), este comunicată prin afișare la unitățile
de învățământ și pe site-ul inspectoratului, conform calendarului înscrierii.
(3) Comisia
județeană/a municipiului București are obligația de a informa MEN cu privire la
procedura menționată la alin. (1).
Art. 27. - La încheierea operațiilor menționate la
art. 26, conform calendarului înscrierii, se afișează lista candidaților
înmatriculați la fiecare unitate de învățământ.
Art. 28. - (1) În situația în care mai există
copii care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ,
inspectoratul școlar centralizează și soluționează cererile părinților acestor
copii.
(2) Comisia
județeană/a municipiului București asigură cuprinderea în clasa pregătitoare a
copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ, în
conformitate cu prevederile prezentei metodologii, în funcție de opțiunile părinților,
de numărul de locuri disponibile și de criteriile de departajare anunțate
conform prezentei metodologii.
(3) Pentru
rezolvarea situațiilor menționate la alin. (1), comisia județeană/a
municipiului București utilizează locurile disponibile, stabilite conform art.
22.
(4) Ocuparea
locurilor disponibile se face în ordinea stabilită prin aplicarea criteriilor
de departajare generale și specifice din prezenta metodologie.
(5) În situații excepționale, comisia județeană/a
municipiului București poate decide repartizarea copiilor în clase, cu
depășirea numărului maxim de elevi prevăzut de lege, în conformitate cu
prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și
completările ulterioare.
Art. 29. - Comisiile județene/a municipiului
București rezolvă, în a doua etapă de înscriere, orice altă situație
referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare, având în vedere, cu
prioritate, interesul educațional al copilului.
Cap. VIII Asigurarea
dreptului la educație al tuturor copiilor care trebuie să își facă debutul
școlar în anul 2013-2014
Art. 30. - (1) După încheierea celei de-a doua
etape, comisiile județene/a municipiului București analizează rezultatele
cuprinderii copiilor în clasa pregătitoare, le compară cu rezultatele
recensământului și se asigură că toți copiii recenzați sunt înmatriculați la o
unitate de învățământ.
(2) Dacă analiza
menționată la alin. (1) demonstrează că există copii recenzați neînscriși în
nicio unitate de învățământ, ISJ/ISMB și unitățile de învățământ, împreună cu
autoritățile administrației publice locale, fac demersurile legale pentru
asigurarea dreptului la educație al copiilor care trebuie să își facă debutul
școlar în anul școlar 2013-2014.
Art. 31. - (1) Copiii care trebuie să își facă
debutul școlar în anul 2013-2014, dar care nu au fost înmatriculați sau nu au
participat la etapele anterioare de înscriere, vor fi distribuiți de comisia
județeană/a municipiului București, cu respectarea interesului educațional al
copilului, a prevederilor prezentei metodologii și ținând cont de solicitările
părinților.
(2) Distribuirea
acestora se face la școala de circumscripție sau la altă unitate de învățământ
pentru care optează părintele, pe locurile disponibile.
(3) În cazul în care
pentru o unitate de învățământ există mai multe cereri decât locuri libere,
departajarea se face în funcție de criteriile menționate la art. 10, conform
prevederilor din prezenta metodologie.
(4) CJRAE/CMBRAE vor
continua să asigure, la solicitarea părinților, serviciile de evaluare a
dezvoltării psihosomatice a copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de
evaluare prevăzute în calendarul înscrierii.
Art. 32. - Înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare, în unitățile cu predare în limba unei minorități naționale, se
face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii și cu calendarul
aprobat.
Art. 33. - (1) La stabilirea planurilor de
școlarizare, ISJ și ISMB vor lua toate măsurile pentru a asigura dreptul la
educație în limba maternă al tuturor copiilor, alocând unităților de
învățământ/secțiilor cu predare în limba respectivă un număr
de clase suficient pentru a permite cuprinderea tuturor
copiilor care doresc să studieze în limba maternă respectivă.
(2) Prevederile
alin. (1) se aplică pentru asigurarea dreptului copiilor aparținând
minorităților naționale de a studia în limba maternă, respectiv dreptul de a
studia limba maternă, conform legii.
(3) Prevederile
alin. (1) se aplică în egală măsură pentru asigurarea dreptului copiilor de a
studia în limba română, în zonele în care majoritatea unităților de învățământ
sunt cu predare în altă limbă.
Art. 34. - (1) În localitățile în care majoritatea
unităților de învățământ sunt cu predare în limba română și există unități de
învățământ/secții cu predare în limba unei minorități naționale, comisiile
județene și a municipiului București vor lua toate măsurile pentru a asigura
accesul oricărui copil din localitate la studiul în limba maternă, prin
stabilirea de circumscripții școlare specifice pentru copiii care au ca limbă
maternă limba respectivă.
(2) Dacă în
localitățile menționate la alin. (1) există un număr mic de unități de
învățământ cu predare în limba unei minorități, atunci inspectoratele școlare respective
pot decide să nu aloce circumscripții școlare pentru aceste unități de
învățământ. În acest caz, părinții copiilor care au ca limbă maternă limba
minorității respective pot solicita înscrierea la oricare dintre unitățile de
învățământ cu predare în limba respectivă.
(3) Pentru unitățile
de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale din localitățile
menționate la alin. (2), înscrierea copiilor aparținând minorității naționale
respective se face în prima etapă de înscriere, aplicând criteriile generale și
criteriile specifice de departajare elaborate de fiecare unitate de învățământ,
conform prevederilor art. 10.
(4) Prevederile
alin. (1), (2) și (3) se aplică în mod similar pentru unitățile de învățământ
cu predare în limba română, din localitățile în care majoritatea unităților de
învățământ sunt cu predare într-o limbă a minorităților naționale.
Art. 35. - (1) În localitățile în care
funcționează unități de învățământ teologic/ confesional care școlarizează
nivelul de învățământ primar, inspectoratele școlare decid dacă acestor unități
li se alocă sau nu circumscripție școlară.
(2) În cazul în care
unităților de învățământ menționate la alin. (1) li se alocă circumscripție
școlară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută, la
cap. V, VI și VII.
(3) În cazul în care
unităților de învățământ menționate la alin. (1) nu li se alocă circumscripție
școlară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută la
cap. X, pentru unitățile de învățământ particular.
Cap. IX Înscrierea
în învățământul special
Art. 36. - (1) Copiii cu cerințe educaționale
speciale pot fi înscriși în școlile de masă, în conformitate cu prevederile
prezentei metodologii.
(2) În situațiile în care orientarea școlară impune
înscrierea în învățământul special, părinții se adresează școlii de
circumscripție sau CJRAE/CMBRAE, de la care vor primi informațiile necesare
pentru înscrierea în învățământul special.
Art. 37. - (1) Înscrierea copiilor cu cerințe
educaționale speciale în învățământul special se face direct la școala
specială, cu documentele prevăzute de prezenta metodologie, la care se adaugă
documentul care atestă orientarea către școala specială.
(2) Comisiile de
înscriere din unitățile de învățământ special completează cererile-tip de
înscriere direct în aplicația informatică.
(3) După completare,
cererea-tip de înscriere este tipărită, verificată și semnată de părinte.
(4) Toți copiii care
au orientarea școlară pentru învățământul special vor fi înmatriculați conform
solicitării.
Cap. X Înscrierea în
învățământul particular
Art. 38. - (1) ISJ și ISMB solicită unităților de
învățământ particular autorizate sau acreditate date referitoare la oferta de
locuri pentru clasa pregătitoare.
(2) Pentru a asigura
cuprinderea tuturor copiilor care își fac debutul școlar în anul școlar
2013-2014 într-o unitate de învățământ, la solicitarea unităților de învățământ
particular autorizate sau acreditate, ISJ și ISMB includ oferta unităților de
învățământ particulare în aplicația informatică utilizată pentru înscrierea
copiilor în clasa pregătitoare și o comunică școlilor din învățământul de stat.
(3) Fiecare unitate
de învățământ are obligația de a oferi, la solicitarea părinților, inclusiv
informații referitoare la unitățile de învățământ particular autorizate sau
acreditate care au în ofertă clase pregătitoare.
(4) Școlile din
învățământul de stat vor oferi părinților informații doar despre acele unități
de învățământ particular care au transmis informațiile necesare către ISJ/ISMB.
Art. 39. - (1) Înscrierea copiilor în unitățile de
învățământ particular, care au solicitat includerea ofertei lor de școlarizare
în aplicația informatică utilizată pentru înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare, se face prin completarea și validarea cererii-tip de înscriere și
respectarea procedurilor prevăzute în prezenta metodologie.
(2) Înscrierea
copiilor în unitățile de învățământ particular prevăzute la alin. (1) se face
în prima etapă de înscriere.
(3) În cazul în
care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de
învățământ particular solicitată de părinte, acesta poate fi înscris la școala
de circumscripție, dacă părintele a bifat opțiunea de întoarcere la școala de
circumscripție prevăzută la art. 14 alin. (5) sau, în caz contrar, participă la
a doua etapă de înscriere.
Art. 40. - (1) În cazul în care părintele dorește înscrierea la o
unitate de învățământ particular, care nu a dorit includerea ofertei sale de
școlarizare în aplicația informatică, înscrierea se face de către părinte
direct la unitatea de învățământ, conform procedurilor stabilite de aceasta.
(2) La încheierea
tuturor etapelor de înscriere, unitățile de învățământ particular menționate la
alin. (1) transmit ISJ/ISMB informațiile referitoare la elevii înmatriculați în
clasa pregătitoare, respectiv în clasa I.
Cap. XI Înscrierea
în unitățile de învățământ care au în ofertă clase organizate conform
reglementărilor specifice alternativelor educaționale
Art. 41. - (1) Înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare, la unitățile de învățământ care au în ofertă clase organizate
conform reglementărilor specifice alternativelor educaționale, denumite în
continuare unități de învățământ alternativ, se face de către părinte, în
conformitate cu propriile opțiuni, cu numărul de locuri alocat claselor
organizate conform principiilor specifice alternativei educaționale și cu
respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Unitățile de
învățământ alternativ de stat vor fi incluse în aplicația informatică pentru
înscrierea în clasa pregătitoare.
(3) Unitățile de
învățământ alternativ particular autorizate sau acreditate care doresc să fie
incluse în aplicația informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor
transmite inspectoratelor școlare toate informațiile necesare pentru a
participa la procedurile prevăzute de prezenta metodologie.
(4) Unitățile de
învățământ alternativ de stat, precum și cele particulare autorizate sau
acreditate, care doresc să fie incluse în aplicația informatică pentru
înscrierea în clasa pregătitoare, vor stabili criteriile specifice de
departajare, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(5) Fiecare unitate
de învățământ are obligația de a oferi, la solicitarea părinților, informații
referitoare la unitățile de învățământ alternativ autorizate sau acreditate din
județ/municipiul București, care au în ofertă clase pregătitoare și care
îndeplinesc condițiile precizate la alin. (2) și (3).
Art. 42. - (1) În cazul unităților de învățământ
alternativ de stat care au constituită circumscripție școlară, se vor parcurge
etapele de înscriere prevăzute de prezenta metodologie.
(2) În cazul
unităților de învățământ alternativ de stat care nu au constituită
circumscripție școlară, părinții se vor adresa, pentru înscriere, direct
unității de învățământ dorite. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la
aceste unități de învățământ se face în prima etapă de înscriere.
(3) În cazul în
care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de
învățământ alternativ solicitată de părinte, acesta poate fi înscris la școala
de
circumscripție, dacă părintele a bifat opțiunea de întoarcere
la școala de circumscripție prevăzută la art. 14 alin. (5) sau, în caz contrar,
participă la a doua etapă de înscriere.
Art.43. - Înscrierea la unitățile de învățământ
alternativ particulare se face în conformitate cu prevederile prezentei
metodologii, referitoare la înscrierea în învățământul particular.
Art.44. - La încheierea tuturor etapelor de
înscriere, inspectoratele școlare vor colecta, de la unitățile de învățământ
alternativ a căror ofertă nu a fost inclusă în aplicația informatică, situația
înscrierilor în clasa pregătitoare, pentru fiecare alternativă educațională.
Cap. XII Înscrierea
în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august
2013 inclusiv
Art. 45. - (1) Copiii care împlinesc vârsta de 7
ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, care nu au fost înscriși în
învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și ai căror părinți solicită
înscrierea direct în clasa I, vor fi înmatriculați în clasele I deja existente,
pe locurile disponibile.
(2) În sensul
prezentei metodologii, locurile disponibile la clasa I, pentru înscrierea
copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv
și nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2012-2013, ai
căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I, se stabilesc după cum
urmează:
a) dacă numărul de
elevi existenți în clasa pregătitoare în anul școlar 2012-2013 este mai mare
sau egal cu 25, atunci nu există locuri disponibile în clasă;
b) dacă numărul de
elevi existenți în clasa pregătitoare în anul școlar 2012-2013 este mai mic
decât 25, atunci numărul de locuri disponibile se calculează ca diferența între
25 și numărul de elevi existenți în clasă în anul școlar 2012-2013.
(3) În cazul în care
există solicitări de înscriere în clasa I a copiilor care nu au fost înscriși
în învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și care împlinesc 7 ani în
perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013, inspectoratele școlare/unitățile de
învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul
educațional al elevului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi
soluționată decât în situația în care evaluarea dezvoltării psihosomatice
atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei I. In cazul
în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate
asigura parcurgerea cu succes a clasei I, copiii vor fi înscriși în clasa
pregătitoare. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
(4) Evaluarea
dezvoltării psihosomatice menționate la alin. (3) se organizează și se
desfășoară în conformitate cu prevederile art. 7.
(5) Înscrierea în clasa I a copiilor care îndeplinesc
condițiile menționate la alin. (1) și (3) se face în perioada prevăzută în
calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.
(6) Depunerea
solicitărilor de înscriere în clasa I a copiilor menționați la alin. (1) și (3)
se face direct la unitatea de învățământ, neexistând posibilitatea completării
online.
Art. 46. - (1) Copiii care îndeplinesc condițiile
menționate la art. 45, ai căror părinți solicită înscrierea în clasa I, la
școala de circumscripție, vor fi înscriși la unitatea de învățământ solicitată,
în urma unei solicitări scrise depuse de părinte la unitatea de învățământ, în
perioada prevăzută în calendarul înscrierii pentru această categorie de copii.
(2) Înscrierea în
clasa I a copiilor care îndeplinesc condițiile menționate la art. 45, ai căror
părinți solicită înscrierea în altă școală decât școala de circumscripție, se
face conform unei proceduri specifice elaborate de inspectoratul școlar, pe
baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare menționate la
art.10, în limita locurilor disponibile, în perioada prevăzută în calendarul
înscrierii pentru această categorie de copii.
Art. 47. - (1) În situații excepționale, în
funcție de numărul solicitărilor pentru înscrierea direct în clasa I a copiilor
care îndeplinesc condițiile menționate la art. 45, consiliul de administrație
al inspectoratului școlar poate aproba depășirea efectivului maxim de 25 de
elevi la clasă, pentru a asigura cuprinderea în clasa I a tuturor copiilor.
(2) În situații
excepționale, inspectoratele școlare pot solicita MEN înființarea unor noi
clase I, în cazul în care numărul solicitărilor depuse de părinții copiilor
care îndeplinesc condițiile menționate la alin. (1) justifică acest lucru sau
în cazul în care unitatea de învățământ nu a avut clasă pregătitoare în anul
școlar 2012-2013. Înființarea acestor clase se va face doar dacă în acele
unități de învățământ există săli de clasă disponibile, în care procesul de
învățământ poate fi organizat în mod corespunzător.
(3) În situația în
care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa I a
tuturor copiilor din circumscripția școlară menționați la art. 45,
inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare
astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în
clasa I.
Art. 48. - Informațiile cu privire la locurile
disponibile la clasa I, pentru înscrierea copiilor care îndeplinesc condițiile
menționate la art. 45, ai căror părinți solicită înscrierea direct în clasa I,
sunt puse la dispoziția părinților de către unitățile de învățământ, prin
afișare la sediul unității de învățământ și pe site-ul acesteia, în cazul în
care unitatea are site propriu. Informațiile sunt puse la dispoziția părinților
și prin publicarea pe site-ul inspectoratului școlar.
Cap. XIII Coordonarea procesului de înscriere a copiilor în învățământul
primar
Art. 49. - (1) Coordonarea, la nivel național, a procesului
de înscriere a copiilor în învățământul primar este asigurată de Comisia
națională.
(2) Comisia
națională se compune din:
a) președinte –
secretar de stat din MEN;
b) vicepreședinți –
personal cu funcții de conducere din MEN;
c) 1-3 secretari –
inspectori de specialitate din MEN;
d) 4-5 membri -
directori și inspectori de specialitate din MEN.
(3) Componența
nominală a comisiei naționale se stabilește prin ordin al ministrului educației
naționale.
Art. 50. - Atribuțiile comisiei naționale sunt
următoarele:
a) stabilește
modelul cererii-tip de înscriere și îl transmite comisiilor județene/a municipiului
București;
b) asigură aplicația
înformatică pentru înscrierea copiilor în învățământul primar;
c) instruiește
președinții comisiilor județene/a municipiului București;
d) elaborează și
transmite ISJ/ISMB instrucțiuni referitoare la înscrierea copiilor în
învățământul primar;
e) asigură
transmiterea informațiilor referitoare la înscrierea copiilor în învățământul
primar, pentru anul școlar 2013-2014, către mijloacele de comunicare în masă,
pentru a asigura transparența și informarea părinților și a publicului
interesat;
f) controlează și
îndrumă acțiunile legate de înscrierea copiilor în învățământul primar în
județele țării, urmărind respectarea prevederilor prezentei metodologii;
g) procesează
cererile – tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și realizează
repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au
solicitat acest lucru în cererea – tip. Transmite inspectoratelor școlare și
unităților de învățământ lista candidaților admiși și a numărului de locuri diponibile,
după repartizarea acestor candidați;
h) poate numi
delegați ai Comisiei naționale, care să controleze și să îndrume activitatea
comisiilor județene/a municipiului București și a comisiilor de înscriere din
unitățile de învățământ;
i) analizează
desfășurarea procesului de înscriere a copiilor în învățământul primar la nivel
național, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile județene/a municipiului
București de înscriere, și prezintă concluziile acestei analize conducerii MEN;
j) propune ministrului
educației naționale modificări ale metodologiei de înscriere a copiilor în
învățământul primar.
Art. 51. - (1) Coordonarea la nivel județean/al
municipiului București a procesului de înscriere a copiilor în învățământul
primar este asigurată de comisia județeană/a municipiului București.
(2) Comisiile județene/a municipiului București organizează
comisii de înscriere în unitățile de învățământ.
Art. 52. - (1) Comisia județeană/a municipiului
București este numită prin decizie a inspectorului școlar general și este
compusă din:
a) președinte -
inspectorul școlar general sau un inspector școlar general adjunct;
b) secretari - 1 – 3
inspectori școlari;
c) membri - 1 - 5
inspectori școlari, cadre didactice, informaticieni, operatori PC, secretari.
(2) Inspectorii
școlari pentru învățământ primar și pentru învățământul preșcolar,
informaticianul inspectoratului și, după caz, inspectorul de limba și
literatura maternă/inspectorul pentru minorități fac parte din comisia
menționată la alin. (1).
(3) Comisiile
județene și comisia municipiului București au următoarele atribuții:
a) organizează,
monitorizează și răspund de modul de desfășurare a acțiunilor de înscriere a
copiilor în învățământul primar, în județul respectiv/municipiul București, în
conformitate cu prevederile legale și ale prezentei metodologii;
b) răspund de
transmiterea prezentei metodologii și a tuturor reglementărilor privitoare la
înscrierea copiilor în clasa pregătitoare și în clasa I în unitățile de
învățământ care școlarizează nivelul de învățământ preșcolar și primar;
c) răspund de
asigurarea cadrului pentru informarea cadrelor didactice, a părinților și a
publicului larg cu privire la acțiunile de înscriere a copiilor în învățământul
primar;
d) elaborează,
împreună cu directorii unităților de învățământ, un plan de măsuri pentru
pregătirea și organizarea înscrierii copiilor în învățământul primar; acest
plan cuprinde, în mod obligatoriu, planificarea perioadei acțiunilor de
consiliere și de orientare a părinților copiilor înscriși la grădiniță în grupa
mare;
e) stabilesc planul
de școlarizare, în funcție de rezultatele recensământului copiilor care au
împlinit vârsta pentru debutul școlar și de capacitatea de cuprindere a
școlilor, precum și în funcție de numărul cererilor de înscriere depuse conform
prevederilor prezentei metodologii și anunță unităților de învățământ numărul
de locuri alocate pentru clasa pregătitoare;
f) introduc în
aplicația informatică numărul de locuri disponibile pentru fiecare unitate de
învățământ, conform planului de școlarizare aprobat, respectiv conform datelor
furnizate de unitățile de învățământ particular;
g) asigură crearea
unei baze de date la nivelul fiecărei unități de învățământ și la nivel
județean, care cuprinde datele personale ale copiilor ce urmează să fie
cuprinși în clasa pregătitoare, așa cum sunt acestea trecute în cererea-tip de
înscriere și coordonează completarea bazei de date;
h) numesc, prin
decizie a inspectorului școlar general, în fiecare unitate de învățământ care
va avea clase pregătitoare, o comisie de înscriere formată din directori,
profesori, operatori PC, secretari, care să asigure buna desfășurare a
operațiunilor legate
de crearea bazei de date pentru repartizarea copiilor în clasa pregătitoare;
i) instruiesc
persoanele care fac parte din comisiile de înscriere din unitățile de
învățământ;
j) analizează, în
vederea acordării avizului de legalitate, criteriile specifice de departajare,
propuse de consiliile de administrație din unitățile de învățământ;
k) transmit către
fiecare unitate de învățământ modelul electronic al cererii-tip de înscriere și
îndrumă operațiile de completare a acestora, de verificare a cererilor-tip
listate din calculator și de corectare a eventualelor erori;
l) elaborează
procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în a
doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare, pe care o comunică unităților de
învățământ și o afișează pe site-ul inspectoratului; informează comisia
națională din cadrul MEN cu privire la această procedură;
m) centralizează și
soluționează cererile părinților copiilor care nu au fost înscriși la vreo
unitate de învățământ, după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere;
n) elaborează
procedura specifică de repartizare a copiilor care nu au fost înscriși în
învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și îndeplinesc condițiile de
înscriere în clasa I, ai căror părinți optează pentru altă unitate de
învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile disponibile, pe care o
comunică unităților de învățământ și o afișează pe site-ul inspectoratului;
informează comisia națională din cadrul MEN cu privire la această procedură;
o) asigură, conform
prevederilor prezentei metodologii, instituirea și funcționarea unui telverde,
la care părinții și alte persoane interesate pot obține, gratuit,
informații referitoare la cuprinderea copiilor în învățământul primar;
p) numesc
reprezentanți ai comisiei județene/a municipiului București, care să țină
permanent legătura cu presa, pentru a oferi informații corecte și actualizate
despre înscrierea copiilor în învățământul primar, inclusiv posibilitatea de
informare la telverde și numărul acestuia;
q) la sfârșitul
fiecărei etape de înscriere coordonează afișarea, în fiecare unitate de
învățământ și pe site-ul ISJ/ISMB, a listei copiilor înmatriculați și a
locurilor rămase disponibile;
r) pot numi delegați
ai comisiei județene/a municipiului București, care să controleze și să îndrume
activitatea comisiilor de înscriere din unitățile de învățământ;
s) controlează
respectarea prevederilor prezentei metodologii în toate unitățile de învățământ
din județ și sancționează, în conformitate cu prevederile legale, încălcarea
legislației în vigoare de către membrii comisiilor de înscriere;
ș) se asigură că
toți copiii care trebuie să își facă debutul școlar în anul școlar 2013 - 2014
sunt înscriși într-o unitate de învățământ în clasa pregătitoare sau în clasa I
și fac demersurile legale pentru a asigura participarea la educație a acestora;
t) elaborează și
transmit MEN raportul cu privire la modul de desfășurare a procesului de
înscriere a copiilor în învățământul primar, în termen de 10 zile de la
încheierea ultimei etape de înscriere și propun eventuale modificări ale
prezentei metodologii.
(4) La ședințele
comisiei județene/a municipiului București participă persoana responsabilă cu
telverde, informând comisia referitor la toate aspectele semnalate pe această cale.
Art. 53. - (1) Comisia de înscriere din unitatea
de învățământ este alcătuită din:
a) președinte -
directorul sau directorul adjunct al unității de învățământ;
b) secretar –
secretarul șef sau secretarul unității de învățământ;
c) membri – 1-7 cadre
didactice, informaticieni, secretari etc.
(2) Comisiile de
înscriere din unitățile de învățământ au următoarele atribuții:
a) asigură
informarea părinților referitor la prevederile legale, la procedurile și
calendarul înscrierii;
b) asigură crearea bazei
de date privitoare la candidații pentru înscrierea în clasa pregătitoare; în
acest scop alocă un număr suficient de calculatoare pentru a asigura fluența
procesului de înscriere la clasa pregătitoare, precum și resursa umană necesară
și competentă pentru operarea pe calculator;
c) verifică
documentele depuse la înscriere, în prezența părinților, completează în
aplicația informatică și/sau validează cererile-tip de înscriere, cuprinzând
datele personale și, după caz, informația necesară pentru asigurarea
departajării candidaților proveniți din alte circumscripții;
d) răspund de
transcrierea corectă a datelor în cererile-tip de înscriere și verifică,
împreună cu părinții, corectitudinea informațiilor introduse în aplicația
informatică; efectuează corectarea greșelilor sesizate;
e) stabilesc și
anunță din timp criteriile de departajare specifice unității de învățământ,
care se aplică în situația în care există mai multe cereri de la părinți din
afara circumscripției școlare decât locuri rămase libere după înscrierea
copiilor din circumscripția școlară;
f) transmit, spre
analiză și în vederea acordării avizului de legalitate, comisiei județene/a
municipiului București criteriile specifice de departajare care se aplică în
cazul în care există mai multe solicitări de înscriere a copiilor din afara
circumscripției școlare decât locuri libere;
g) procesează, pe
baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de
părinți, cererile de înscriere ale părinților care au domiciliul în afara
circumscripției școlare și solicită înscrierea la respectiva unitate de
învățământ, pe locurile rămase libere; admit sau resping cererile acestora,
prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și propun
consiliului de administrație al unității de învățământ lista candidaților
admiși, spre validare;
h) asigură marcarea
în aplicația informatică a cererilor – tip de înscriere depuse de părinții
copiilor care provin din altă circumscripție școlară, admiși în unitatea de
învățământ;
i) asigură prezența
permanentă, pe perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei de înscriere din
unitatea de învățământ, care să ofere informații și consiliere persoanelor care
se prezintă pentru completarea ori validarea cererilor-tip de înscriere sau
pentru a solicita informații referitoare la cuprinderea copiilor în învățământul
primar;
j) afișează, în
termenul stabilit de prezenta metodologie, listele copiilor înmatriculați la
clasa pregătitoare;
k) asigură
înscrierea copiilor care îndeplinesc condițiile de la art. 45, ai căror părinți
solicită înscrierea direct în clasa I, în conformitate cu prevederile prezentei
metodologii și ale procedurii specifice elaborate de comisia județeană/a
municipiului București și completează în aplicația informatică datele acestora;
l) elaborează și
transmit ISJ/ISMB raportul cu privire la modul de desfășurare a procesului de
înscriere a copiilor în învățământul primar, în termen de 5 zile de la
încheierea ultimei etape de înscriere și propun eventuale modificări ale
prezentei metodologii.
Cap. XIV Dispoziții
finale
Art. 54. - Prezentarea de înscrisuri false, la
înscrierea în clasa pregătitoare sau în clasa I, se pedepsește conform legii și
atrage pierderea locului obținut prin fraudă.
Art. 55. - Persoanele vinovate de transcrierea
eronată a datelor personale ale copiilor sau de nerespectarea prevederilor
prezentei metodologii vor fi sancționate disciplinar, administrativ, civil sau
penal, după caz.
Art. 56. - (1) Se interzice unităților de
învățământ de stat să instituie taxe sau să solicite părinților alte foloase,
pentru a realiza înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, respectiv în clasa
I.
(2) Se interzice
colectarea sau favorizarea acțiunii de colectare a unor fonduri materiale sau
bănești de la părinții care solicită înscrierea în învățământul primar.
(3) Personalul din
învățământ care, în procesul de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare,
respectiv în clasa I, săvârșește fapte de natură penală sau care manifestă
neglijență în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, este sancționat în
conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Art. 57. - (1) Unitățile de învățământ cu program
integrat de artă și sportiv care, potrivit reglementărilor în vigoare, pot
organiza programul integrat începând cu învățământul primar, pot școlariza
elevi în învățământul de artă și sportiv începând cu clasa I.
(2) Înscrierea copiilor în clasa I cu program integrat de
artă și sportiv se face în conformitate cu prevederile legii și ale
metodologiilor în vigoare.
Art. 58. - Comisiile județene/a municipiului
București monitorizează și controlează activitatea comisiilor de înscriere din
unitățile de învățământ, verificând respectarea legalității, a transparenței și
a prevederilor prezentei metodologii, inclusiv documentele elaborate de
comisiile de înscriere din unitățile de învățământ sau documentele depuse
pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau în clasa I, și iau/ia
măsurile care se impun pentru respectarea legalității și asigurarea drepturilor
egale pentru toți copiii.
Art. 59. - Comisia națională verifică, direct sau
prin delegații săi, respectarea prezentei metodologii și ia măsurile care se
impun pentru respectarea acesteia.
Art.
60. - Comisia națională poate solicita
ministrului educației naționale, în situații justificate, modificări ale
calendarului înscrierii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)